Mâine, pe vremea asta
Stau în bucătăria plină de fum
şi fumez şi tuşesc şi-mi trag nasul
(n-ai vrea să mă auzi acum)
citesc iarăşi cartea ta şi gândurile-mi fumegă
şi nu ştiu când te voi revedea.
Atunci, când m-ai luat cu taxiul,
eram doar oase pline de frig
tăceam cu îndârjire,
rulam pe bulevarde,
habar nu aveam pe unde sunt
şi-ţi strângeam degetele până la os
şi noaptea cobora din cerul îngheţat.
„să nu mă muşti de încheietură,
ziceai,
acela-i locul morţii”
adunai la piept un şal şi trei flori.
taxiul plecase demult
miezul nopţii se risipise printre beri
şi vin fiert şi scrumiere
iar noi eram tot mai convinşi că vom muri,
mult nu mai aveam cum să o ducem.
şi tu ai zis „să mergem într-un loc frumos,
să găsim ceva curat,
o încăpere caldă,
să nu ne ia Dânsa aşa, direct din crâşmă
să ne punem şi noi nişte haine mai acătării,
să ne mângâiem puţin”.
gânduri de noapte ale unei minţi melancolice
ţigară aprinsă de la ţigară
un cadavru într-o bucătărie plină de fum
la trei metri de pământ
între betoane
mă întreb dacă dormi – eşti ca o cârtiţă,
nu ştiu ce faci toată ziua,
iar noaptea, când te ţin în braţe, sapi galerii –
și îmi spun:
dacă nici acum nu va ţine,
dacă nici noi nu vom putea trăi împreună
atunci s-o ia naiba de viaţă
cu iubirea ei cu tot.