„Era nevoie de o școală ALTFEL de poezie pentru oameni care nu se revendică preponderent de la mediile literare“ Interviu cu poetul Andrei Zbîrnea

                                                                      Despre Mornin’ Poets

De mai mulți ani te ocupi, împreună cu Simina Diaconu, de Mornin’ Poets – atelierul de poezie din cadrul Revistei de Povestiri. Cum  a început atelierul și care au fost intențiile de a lansa un astfel de format?

Am avut mai multe tentative, eu și Simina Diaconu, de a porni Mornin’ Poets. Ea avea deja experiența atelierelor de proză din weekend (Creative Writing Sundays – CWS) și mi-a propus să construim  o soră sau un frate mai mic, pe care să-l dedicăm poeziei. O altă sursă de inspirație a fost și atelierul pe care scriitoarea Simona Popescu l-a susținut o singura dată, în 2015, la Club Revdepov, unde ai fost și tu.

Dar ideea de bază a fost aceea de a aduce la început 5 voci diferite, care să ofere feedback cursanților și care să îndeplinească două condiții importante: poezia autorilor/autoarelor să fie relevantă în zilele noastre și capacitatea de a oferi feedback, care să vină în primul rând din empatie. Așa că am inceput sezonul 1 cu un lineup de autori și autoare foarte cunoscuți în mediile de poezie contemporană. Au fost Miruna Vlada, Sorin Despot, Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu și Claudiu Komartin. Dacă am fi eșuat cu o asemenea echipa, era clar că demersul nostru nu-și găsise publicul-țintă. Dar uite că nu a fost cazul și după 4 ani ne bucurăm în continuare de ateliere.

Dacă e să vorbim de intenții, aș puncta în special ideea că era nevoie de o școală ALTFEL de poezie pentru oameni care nu se revendică preponderent de la mediile literare. Cursanții de la Mornin’ Poets (MP), după mai bine de 4 ani de ateliere face2face și online și după mai mult de 50 de ediții, provin din medii foarte diferite, au meserii diferite și acoperă o plajă de vârste cuprinsă între 15 și 60 de ani.

Nu am vrut să fim părtinitori și sunt sigur că ne-a iesit în mare măsură. Antrenorii invitați au background diferit, iar criteriul de eligibilitate e unul eminamente estetic. Nu încurajăm găștile literare și încercăm să aducem diversitate cu fiecare nou sezon.

Foarte interesant este și faptul că am avut  mai multe cursante decât cursanți în anii aceștia, ceea ce se vede și în antologia Doppelgänger: Antologia Mornin’ Poets (primele patru sezoane, 2018-2020). Sunt 80% femei și 20% bărbați antologați, iar criteriul includerii a fost să aibă cel puțin un text evidențiat în cadrul atelierelor la care au participat.

Nu a fost un statement, pur și simplu cam așa s-au desfășurat lucrurile la Mornin’ Poets.. În ceea ce privește antrenorii și antrenorii, raportul e cam de 50-50, asta și pentru că am gasit foarte multe poete care pot oferi enorm atelierelor noastre. Și încă descopăr poete extraordinare care aduc plus valoare demersurilor noastre.

Cum se desfășoară o sesiune și ce feedback ai primit de la poeți/cursanți?

O sesiune durează 3 ore și conține neapărat feedback individual pentru participanții la ediția respectivă. O altă componentă semnificativă a Mornin’ Poets este tema de discuție, care este interconectată cu temele de scris și cu bibliografia propusă de antrenori. Au fost și momente în care au existat exerciții de creativitate pe loc, chiar și în sesiunile de pe Google Meet, unde ne-am mutat după ce pandemia a inceput să ne locuiască pe fiecare dintre noi. În pregătirea sesiunii, temele se trimit cu o săptămână inainte, cursanții având timp suficient pentru elaborarea ei și pentru parcurgerea planului propus de fiecare antrenor din cei 5 incluși în sezonul curent.

Feedback-urile sunt diverse de la persoană la persoană, asta chiar dacă vorbim de antrenori sau de cursanți. Foarte la inceput, prin sezonul al-II-lea, o antrenoare (nu îi voi dezvălui numele) mi-a spus că sunt printre cei mai profi organizatori de evenimente culturale din București. Momentul respectiv a reprezentat un super-boost de încredere, pentru un proiect micuț, aflat la inceput.

Au existat și niște survey-uri gândite de colega mea Simina Diaconu, prin care am încercat să aflăm ce putem îmbunătăți pentru cursanți, în așa fel încât să construim continuitatea atelierelor. De acolo am cules date relevante, care ne-au ajutat să avem 4 sezoane pe an, la fel ca în cazul Creative Writing Sundays. S-ar zice că CWS și MP pot să iasă acum împreună la bere. Fratele sau sora mai mica a crescut și se dezvoltă armonios și independent.

Câte ediții au fost până acum și ce plănuiți în continuare?

Pe 8 mai vom avea al 54-lea atelier cu poeta Alexandra Bodnaru. Borna de 50 de ateliere am atins-o cu textierul Florin Dumitrescu în februarie 2022. El ne-a încântat cu o sesiune de poezie cu rimă. Practic, provocarea a fost aceea de a trece un poem mai vechi al fiecăruia dintre cursanți în rimă, în așa fel încât textul să rămână solid și să nu piardă din substanță. Ne mai loviserăm de rimă și la atelierul cu Andrei Doboș, din iarna lui 2021. Clujeanul ne provocase la un jam de sonete. Și a fost epic.

Revenind în prezent, deja am plănuit sezonul al XII-lea, în care îi vom avea antrenori și antrenoare  pe Vlad Alui Gheorghe, Livia Roșca (Lucan Arjoca), Cătălina Stanislav, Emanuela Ignățoiu-Sora și Cristina Stancu. Ambiția mea e să ating seria celor 100 de ediții și să avem 100 de antrenori și antrenoare diferite, cu o paritate masculin-feminin cât mai aproape de 50%-50%.

Până la 50 de ateliere nu a fost atat de dificil, mai ales că poezia tânără ne-a oferit în anii ăștia autori și autoare care sunt pregătiți să rămână mult timp în siajul literaturii române contemporane. De asemenea, din toamnă, ne propunem să punem în sfârșit în practică formatul Hibrid. Asta înseamnă că vor fi o parte din cursanți la Ceainăria Lente Arcului, iar o parte se vor conecta online. La fel și cu antrenorii, vom avea sesiuni face2face, dar și sesiuni online. Foarte interesant este faptul că pandemia ne-a adus foarte mulți colegi la Mornin’ Poets din provincie, dar și din străinătate. Am adăugat pe harta atelierului Cisnădie, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Cluj, Iași, Arad, Satu Mare, Londra și chiar un orășel din Elveția. Înainte de pandemie, Mornin’ Poets era un atelier al bucureștenilor, singura care spărgea monopolul fiind Iulia Stoichiț, cu navetele ei legendare Râșnov-Brașov-București.

Ar mai fi ceva de precizat, două debuturi recente în colecția Mornin’ Poets de la Casa de Pariuri Literare. Andrada Yunusoglu – kismet: oasele noastre se vor descompune atât de frumos (2021) și Iulia Stoichiț – BoJack is Payne OPN (Obiect Poetic Necalificabil) (2022). Debutul nu a fost NICIODATĂ un obiectiv în sine printre cursanții de la atelier, iar aceste două cărți au venit organic, exact la momentul în care Andrada și Iulia au simțit să facă pasul. Probabil vor mai veni și alte cărți ale cursanților atelierul Mornin’ Poets. Rămâne de văzut când.

 

                                  Despre nickcave@bergen (CDPL, 2021)

În 2021 ai publicat a cincea carte de poezie, nickcave@bergen (CDPL, 2021) – care a fost procesul de scriere a cărții și de ce acest titlu?

Am inceput să scriu secțiunea Bergen, prima din cele 3 din carte, în preajma concertului Nick Cave de la București. Era înainte de pandemie, 19 iunie 2018, iar concertele erau una dintre formele mele favorite de distracție. Chiar dacă suntem într-o revenire, încă nu mă pot bucura de muzica live la nivelul anilor 2015, 2017, 2018. Am încă o reținere, iar COVID-ul a rămas cu noi, cel puțin la nivel de manifestare a anxietății.

Pe lângă concertul Nick Cave, de care am zis deja, a existat o muză, care a stat cu mine câteva ore și pe care ulterior am purtat-o în minte săptămâni și chiar luni întregi. Și muza a fost la concertul Nick Cave de la București, iar biografismul din carte este atenuat de ficțiunea fără de care viața noastre ar fi mult mai seacă.

La momentul 2018 nu mă gândeam mai deloc la proiectul nick cave@bergen, pentru că lucram cu Claus Ankersen și cu Iulia Stoichiț pe textele din volumul experimental trilingv Pink-Pong. Așa că am scris textele astea din prima secțiune și am lăsat la dospit ideea. Mai mult, secțiunea a treia, Urziceni, e scrisă prin 2015, fiind la inceput o proză scurtă, pe care am ciopârțit-o și căreia i-am dat forță poetică. Alerta de verificare a realității, secțiunea mediană din volum, a apărut și ea la un moment dat, iar prin iunie 2021 m-am decis să dau o coeziune acestei cărți, care trebuia să se numească nick cave@bergen. Titlul, cum l-am citit eu, e dat de un concert Nick Cave care s-a desfășurat la Bergen. Din ce am verificat eu, au fost cel puțin doua astfel de cântări acolo. Mai mult, am verificat cu traducătorul norvegian Steinar Lone (cel care a tradus Orbitorul lui Mircea Cărtărescu) dacă exista porumbei în Bergen. Din fericire existau, iar OCD-ul meu s-a liniștit.

O altă abordare ar fi aceea că Bergen e un nume fancy pentru Berceniul în care locuiesc din 1998, cu o pauza de câteva luni prin 2014-2015, când mă mutasem în zona Delea Veche.

Dacă mai vrei și alte interpretări pentru titlu, ți-aș sugera să vorbești cu Diana Iepure și Florn Hălălău. În plus, Florin a zis ceva care m-a înduioșat maxim, chiar la lansarea de la The Pub, de duminică 10 aprilie 2022. ‘Cartea este este cel mai bun lucru ce s-a întâmplat Urziceniului de la campionatul câștigat la fotbal în 2009.’

Pare că cu noua ta carte te îndepărtezi tot mai mult de formulele adoptate în cărțile anterioare și că te îndrepți spre o scriitură postumanistă. Cât e alegere asumată și cât e întâmplare?

Eu nu am fost și nici nu vă voi erija vreodată în critic literar. Doar încerc să înțeleg că poezia mea evoluează simultan cu mine, dacă vrei, e o reflectare a parcursului meu de dinainte și de după pandemie. Gabriel Nedelea, prietenul meu și critic literar, spunea încă din 2018 că sunt un poet-Netflix. Atunci tocmai publicasem Turneul Celor Cinci Națiuni, la frACTalia. Treaba cu poetul Netflix o înțeleg mai bine decât treaba cu postumanismul.

Totuși, dacă cităm articolul scris de Irinel Anghel în Revista Muzica 6/2016, găsim trei direcții ale postumanismului (ce este după umanism?).

1. depăşirea naturii umane şi înlocuirea omului prin tehnologie (viziunea automatizării, a robotizării);
2. distrugerea omenirii (viziunea apocaliptică);
3. contrazicerea valorilor umanismului (viziunea critică);

Mergând pe această abordare, cred că mă încadrez la punctul 1, deși încă nu am scris nimic despre purificatorul meu de aer, pe care l-am botezat Spiritul Berceniului și nici despre aspiratorul robot Xiaomi, care răspunde la prenumele și numele de Bohumil Hrabal. Poate data viitoare.

Mai multe poeme cuprind citate directe din autori contemporani (români și maghiari), Mircea Cărtărescu, Teodor Dună, Istvan Kémény (ca să mă refer la doar câțiva dintre ei). De ce acești poeți? Și în ce măsură un astfel de dialog reprezintă o formă de situare generațională a cărții în peisajul literar?

Orice citat pe care îl imersez în supa poetică din nick cave@bergen este o formă de dialog cu alți autori. Nu văd puncte comune între aceștia, dar nici falii irevocabile. De fapt de aici provine bucuria scrisului. Îți alegi arsenalul, îți alegi tovarășii de drum în povestea cu poezia și aduci ceva inedit în peisaj. Asta chiar dacă impactul literaturii române contemporane e unul destul de redus, iar lucrurile vor continua să se degradeze. Nu sunt profet, dar imaginea și video-ul pare să fi câștigat definitiv lupta cu textul scris. Iar poezia e cu mai atat chinuită de acest abandon.

Dar să revin la intrebare. De poeții maghiari m-am tot apropiat în anii ăștia, datorită lui Mihók Tamás, un om, un prieten și un traducător extraordinar. Cea mai recentă revelație e antologia la Casa de Editură Max Blecher. Mă refer desigur la Către Saturn, înot – Tineri poeti din Ungaria, tălmăcită în limba română de MT.

 Ca o completare la treaba cu citatele, cred că există și o doză semnificativă de random în alegerea acestora, de potrivire a lor în context. Sau oricum nu aș putea să explic nevoia acelor blocuri de text în economia poemelor din nick cave@bergen. Avantajul scriitorului și poetului din 2022 este acela că are la dispoziție o infinitate de surse pe care le poate transforma în artă proprie. Important e să și poată duce la bun sfârșit acest demers de intertextualitate. Rămâne de văzut în ce măsură mi-a reușit experimental în nick cave@bergen. Și, la final, dacă ajungeți la carte, încercați și playlist-ul de la final. E cel puțin la fel de spumos ca acel câine cusut din volumul ‘nu striga niciodata ajutor’ de Mircea Cărtărescu.