Anul acesta se va desfășura a XVIII-lea ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică “Poezia e la Bistrița”. Cum majoratul e un prag semnificativ în imaginarul românesc, vă invităm să reflectăm împreună asupra însemnătății Festivalului de la Bistrița pentru literatura română contemporană.
Am stat de vorbă cu fondatorii și organizatorii festivalului (Dan Coman, Marin Mălaicu Hondrari, Gavril Țărmure, Alina Pop, Elena Borrás) pentru a afla cum văd ei Festivalul și ce își doresc pentru viitor.
(Anchetă realizată de Cezar Gheorghe și Emanuela Ignățoiu-Sora)
Care e cea mai frumoasă amintire legată de festival?
Gavril Țărmure :
Sunt multe amintiri foarte frumoase, pentru că toată atmosfera a fost una specială încă de la bun început. E greu să realizezi o ierarhie atunci când te uiți în spate. Fiecare ediție aduce întâlniri și amintiri demne de amintit. Acum, însă, îmi aduc aminte cu mare drag de recitalul poetic senzațional susținut de Ion Mureșan, Dinu Flămând și Octavian Soviany. A fost un moment fabulos în care cei trei au recitat o noapte întreagă din din creațiile lor și ale altor mari poeți români.
Dan Coman :
Cea mai frumoasă amintire ? Pentru mine cele mai frumoase momente din festival sunt lecturile de poezie. Le port cu mine de la o ediție la alta – și amintirea lor îmi dă curaj să merg mai departe.
Marin Mălaicu Hondrari:
Am multe amintiri frumoase de la festival, dar cea mai frumoasă este cu Doina Ioanid, când a urcat pe scena din Sinagogă și a strigat de au zbârnâit vitraliile: “Poezia e la Bistrița!”. Așa ne-am ales cu numele festivalului.
Alina Pop:
E greu să aleg o singură amintire după atâția ani. Cele mai frumoase momente nu sunt neapărat cele spectaculoase (Radu Afrim, Mircea Cărtărescu, Angela Marinescu, Ioan Es.POP, Iarba Fiarelor, Tudor Giurgiu, Bufnițele, Tatiana Țîbuleac, Ioana Nicolaie, Matei Ioachimescu, etc.), sau acelea care rămân fotografiate, ci acelea în care vezi cum poezia creează o comunitate. Îmi amintesc liniștea din sală după ultima lectură, înainte de aplauze, sau întâlnirile dintre poeți și bistrițeni care au devenit ulterior prieteni, sau poeți care și-au făcut debutul aici, devenind ulterior nume de referință ale literaturii contemporane sau, din păcate, poeți care au urcat pentru ultima dată pe scenă. Poate că aceasta este, de fapt, cea mai frumoasă amintire: sentimentul că, pentru câteva zile în fiecare an, Bistrița își schimbă ritmul, iar literatura devine parte din viața orașului. Poezia coboară din cărți și pătrunde pe străzi, în cafenele și în conversațiile oamenilor și atunci, Poezia e cu adevărat la Bistrița, loc privilegiat în care literatura devine epicentrul orașului și are puterea magică să-l transforme.
Elena Borras Garcia:
Mi-ar fi imposibil să aleg una singură, pentru că am sute de amintiri minunate legate atât de evenimentele din cadrul festivalului, cât și de oamenii care au făcut posibil să existe. Însă, să împlinesc 40 de ani la Bistrita, cu tot ceea ce înseamnă, a fost un moment cu adevărat special.
Festivalul de la Bistrița s-a impus ca fiind cel mai bun festival de poezie din România. Ce a contribuit în opinia dumneavoastră la succesul acestui festival?
Gavril Țărmure :
Consecvența în a nu păcăli poezia. Încrederea participanților în literatură. Iubirea față de poezie. Încrederea totală și nedisimulată în poezie și literatură, în general. Apropierea dintre scriitori, muzicieni și, uneori, artiști plastici. Mai mult decât atât, evitarea rabatului de la calitate. Am căutat întotdeauna să avem invitați de talie înaltă, recunoscuți la nivel național și internațional.
Dan Coman :
Poezia și muzica. Publicul. Existența unui manager cultural de excepție : Gavril Țărmure. Cafeaua și vinul. Nesfârșitele discuții din vremea nopții. Încrederea în literatură. Umorul. Prietenia și lipsa de emfază.
Marin Mălaicu Hondrari:
Cred că a contat faptul că noi, cei din echipa organizatoare, ne înțelegem foarte bine și că toți poeții invitați la festival sunt tratați absolut egal, de la nedebutați până la cei mai cunoscuți poeți contemporani. Plus susținerea masivă din partea publicului bistrițean și nu numai.
Alina Pop:
Succesul nu vine dintr-o singură decizie, ci din consecvență. Am încercat, de la o ediție la alta, să păstrăm un standard ridicat al invitaților (de la poeți, scriitori, editori, librari la regizori, pictori, sculptori, trupe de muzică dintre cele mai variate), să construim un dialog autentic între generații și între literaturile lumii și să nu transformăm festivalul într-un simplu eveniment monden, iar publicul a simțit această preocupare pentru calitate și autenticitate. În același timp, succesul se datorează unei echipe dedicate, partenerilor care au avut încredere în proiect și publicului din Bistrița, Iași, Suceava, Cluj, Alba, care a adoptat festivalul ca pe un reper cultural al orașului.
Elena Borras Garcia:
În primul rând, lista de poeți și muzicieni este de fiecare dată una foarte solidă și coerentă cu peisajul literar contemporan. Evident, fără calitatea participanților ar fi fost mult mai dificil ca, ediție după ediție, el să își crească vizibilitatea și să atragă tot mai mulți iubitori de poezie.
Mi se pare interesant faptul că, atunci când îi întrebăm pe participanți care au fost lecturile lor preferate din cadrul unei ediții, răspunsurile sunt aproape întotdeauna foarte diferite. Nu există un consens asupra unui singur nume, iar din punctul meu de vedere acesta este un semn excelent al diversității și al calității programului.
Pe de altă parte, atmosfera de la Bistrița este cu adevărat aparte. Este un lucru despre care se vorbește mereu: atât în timpul evenimentelor, cât și în „orașul olimpic”, se creează o energie specială din care se nasc colaborări și prietenii care continuă mult după încheierea festivalului. În plus, cred că faptul că nu există evenimente desfășurate simultan îi permite publicului și invitaților să trăiască împreună aceeași experiență, iar această atmosferă se construiește și evoluează firesc de la o zi la alta.
Pare că cifra nouă este o cifră fatidică pentru cultura română: FILB (Festivalul Internațional de Literatură de la București), Librăria La Două Bufnițe, Editura Black Button Books și-au închis toate porțile după nouă ani. Cum se face că Festivalul de la Bistrița nu doar că a depășit acel prag, dar l-a și dublat ajungând, iată, la 18 ani?
Gavriil Țărmure:
În cei 18 ani, cred că a ajutat încăpățânarea și, uneori, norocul. Cel mai important, autoritățile locale administrative s-au lăsat convinse, până la urmă, de demersurile noastre și ne-au susținut, fapt extrem de relevant atunci când vorbim despre longevitatea unui eveniment de acest fel. Apoi, comunitatea care s-a format în jurul festivalului, publicul nostru care este format atât din poeți, muzicieni, artiști vizuali, cât și din cetățeni ai Bistriței și ale orașelor din țară, care ne arată susținerea și încrederea ori de câte ori avem nevoie. Implicit, s-a realizat o emulație foarte puternică, aproape că se vede pe chipurile celor din public bucuria cu care participă la acest fenomen. Iar această stare de bucurie o găsesc revigorantă, stimulantă și motivantă.
Dan Coman:
Vara e anotimpul nostru preferat. Și ce altceva să faci în anotimpul preferat dacă nu lucruri care îți aduc bucurie ? Pentru că asta reprezintă festivalul pentru noi : bucuria de a fi împreună și de a aduce împreună oameni care iubesc poezia.
Marin Mălaicu Hondrari:
Nu a fost întotdeauna ușor, dar iată că festivalul a ajuns la majorat și această performanță i se datorează în primul rând domnului Țărmure, cel care nu de puține ori s-a luptat cu autoritățile locale și naționale pentru a obține finanțare.
Alina Pop:
Nu cred că există o cifră fatidică, ci mai degrabă un context cultural-economic dificil, care pune la încercare proiectele independente. Fiecare dintre exemplele pe care le-ați amintit a avut o contribuție importantă la viața culturală din România. În cazul festivalului nostru, cred că am rezistat pentru că am înțeles că un proiect cultural trebuie să se reinventeze fără să-și piardă identitatea. Și tocmai această continuitate, dublată de disponibilitatea de a rămâne deschiși și de a ne adapta permanent, explică faptul că festivalul a ajuns astăzi la maturitate.
Elena Borras Garcia:
Acest festival s-a născut din dorința și efortul personal al unor oameni care, de 18 ani, își dedică mai mult de jumătate din fiecare an pregătirii fiecărei ediții. Este clar că, fără Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari și domnul T., acest festival nu ar fi rezistat mai mult de câteva ediții. Ei depun un efort uriaș, care, sunt convinsă, nu este întotdeauna ușor sau plăcut. Este adevărat că, pe măsură ce festivalul a crescut, Festivalul are alți colaboratori, însa ei sunt cei care îl susțin și îl fac posibil an de an.
Care au fost principalele obstacole pe care le-ați întâmpinat de-a lungul anilor ?
Gavriil Țărmure:
Poate că diversele prejudecăți ale multor oameni cu privire la poezie sau muzică de cameră; că sunt domenii demodate, că nu mai prezintă interes față de publicul larg. Eu nu am vrut să admit asta și am căutat să dovedesc exact contrariul. Rafinamentul, profunzimea acestor genuri artistice sunt relevante oricând și oriunde. Nu am fost interesați de ce este la modă, ci ce este calitativ.
Dan Coman:
Chestiunile birocratice și cele financiare.
Marin Mălaicu Hondrari:
Vezi răspunsul la întrebarea 3, cu precizarea că obstacolele nu au ținut niciodată de poeții invitați, ci de administrație.
Alina Pop:
Provocările au fost numeroase (subfinanțarea, birocrația, dificultățile logistice și, desigur, perioada pandemiei), iar organizarea unui festival internațional presupune o muncă de culise pe care publicul nu o vede aproape niciodată. Totuși, fiecare obstacol ne-a obligat să găsim soluții și să devenim mai flexibili. Privind în urmă, sunt convinsă că dificultățile au contribuit, de fapt, la maturizarea festivalului.
Elena Borras Garcia:
În ceea ce mă privește, au fost mai ales mici dificultăți de ordin practic, care, cu mai multă sau mai puțină ingeniozitate, au putut fi întotdeauna rezolvate: întârzieri ale zborurilor, bagaje pierdute, câte o mică problemă de sănătate… lucruri de genul asta. Cred însă că nu eu sunt persoana potrivită să răspund la această întrebare, pentru că obstacolele cu care m-am confruntat nu au reprezentat niciodată un ,,pericol’’ pentru festival în sine, ci, cel mult, pentru participarea unei anumite persoane.
Festivalul a evoluat constant: ateliere pentru tineri, premii speciale. Ce v-ați dori să mai adăugați în viitor?
Gavriil Țărmure:
Nu știu dacă îmi doresc să adaug ceva, însă îmi doresc foarte mult să rămânem în viitor la fel de entuziaști, energici și plini de vitalitate. Apoi, e important să menținem nivelul cu care am obișnuit publicul nostru. Mă bucur foarte mult că am reușit, în câteva din ultimele ediții, să aducem mai consecvent artele vizuale în festival. De-a lungul celor 18 ediții, am avut expoziții ale Anei Toma, Dumitru Gorzo, iar anul acesta un duo Aurel Vlad și Mircea Roman. Cred că dimensiunea aceasta care întregește interesul nostru, pentru cultura contemporană, e importantă și pentru public, invitați, pentru că festivalul poate deveni un punct de întâlnire a tuturor artelor.
Dan Coman:
Ateliere de jurnalism cultural pentru liceeni. Cred că e o parte extrem de importantă pe care festivalul trebuie să o dezvolte. Avem cu cine, avem pentru cine, țin mult să punem în practică ideea asta !
Marin Mălaicu Hondrari:
Lucrăm la asta.
Alina Pop:
Mi-aș dori ca festivalul să devină și mai prezent în viața comunității noastre pe parcursul întregului an, nu doar în perioada desfășurării lui, a doua săptămână din iulie. Ar fi extraordinare programele de rezidențe pentru poeți, colaborări interdisciplinare cu artiști vizuali, muzicieni și oameni de teatru, precum și o componentă internațională mai puternică dedicată traducerilor și promovării poeziei în străinătate. În același timp, rămâne esențial să cultivăm generațiile tinere de cititori și autori.
Elena Borras Garcia:
Mi-ar plăcea foarte mult ca, pe viitor, traducătorii literari să fie implicați într-o măsură tot mai mare în viața festivalului.
Să facem un exercițiu de imaginație: cum o să fie ediția cu numărul XXX a Festivalului ?
Gavril Țărmure :
Ne-o imaginăm la fel de tânără și de vitală. La fel de inspirată și cuceritoare.
Că tot vorbim de numărul 30, nu pot să nu amintesc de o altă aniversare pe care am serbat-o în 2026 : 30 de ani de la înființarea Fundației Societatea de Concerte Bistrița, inițiatoare a acestui festival. Urez întregii echipe și tuturor colegilor mei care fac posibil festivalul, cât și Fundației Societatea de Concerte, să-și conserve vitalitatea, buna credință și iubirea pentru cultură și să ne revedem cu bine în fiecare dintre următoarele ediții, cel puțin până la cea cu nr. XXX !
Dan Coman:
Ediția XXX ? Păi nu e chiar așa departe încât să se schimbe ceva radical. O văd la fel de lejeră, la fel de intensă, la fel de plină de vitalitate ca acum.
Marin Mălaicu Hondrari:
Ediția 30 va fi dedicată în totalitate poetelor și poeților AI.
Alina Pop:
Mi-ar plăcea să cred că ediția cu numărul XXX va păstra același spirit care ne-a determinat să ajungem până aici, la majorat: deschiderea, curiozitatea și respectul pentru poezie, implicit pentru literatură. Îmi imaginez un festival cu o mai mare deschidere internațională, cu invitați din toate colțurile lumii, cu un public numeros și divers, în care tehnologia să faciliteze accesul la evenimente fără să înlocuiască întâlnirea directă dintre autor și cititor. Sper ca, peste ani, să se spună despre Poezia e la Bistrița că a rămas fidel valorilor sale și că a continuat să demonstreze că poezia poate aduna oameni, poate crea dialog, emoții, și poate da sens unei comunități.
Elena Borras Garcia:
Pentru mine, festivalul, așa cum este astăzi, este minunat. Poate că aș adăuga încă o zi de evenimente și aș include un atelier sau o masă rotundă dedicată traducerii literare, la care să participe traducători profesioniști, așa cum spuneam și mai devreme. În rest, cred că dimensiunea festivalului, calitatea evenimentelor și structura programului sunt foarte bine echilibrate. Și, ca să ajungem la ediția XXX, n-ar fi deloc rău dacă ni s-ar alătura câțiva tineri talentați și pasionați din zonă.